DXpediția Bouvet 2026 – 3Y0K s-a încheiat cu Bine!
Un bine-meritat de toți cei ce au contribuit la această reușită.
Sunt onorat să știu că am fost util comunității de radioamatori din YO și cele internaționale, prin implicarea mea voluntară în toată perioada de dinainte (cand am putut vedea neîncrederea, scepticismul și batjocura multora), din timpul și după încheierea DXpediției.
Doresc și pe această cale să-i mulțumesc lui Adrian – KO8SCA pentru încredere, pentru deschidere și pentru deosebita colaborare în susținerea radioamatorilor YO, astfel încât aceștia să poată realiza legături cu 3Y0K. Am ținut legătura cu el zilnic, chiar de mai multe ori pe zi și noapte; am încercat să mai și glumim, să-i susțin moralul așa cum m-am priceput ( însă în mod sincer), în acele zile de mare provocare tehnică, logistică și totodată umană.
Am fost foarte bucuros când a sosit primul mesaj via sateliți, prin sistemul GPS Garmin. Ulterior, a fost activat sistemul Starlink și totul a decurs mult mai bine. Am primit numeroase mesaje de susținere și mulțumire de la radioamatorii din YO și din întreaga lume, mesaje care pot fi citite pe blogul meu, yo2btw.ro. Cele din mediul internațional au fost traduse și în limba română.
Am încercat, pe cât posibil, să ajutăm cât mai mulți radioamatori să realizeze QSO-ul mult dorit de milioane de pasionați din întreaga lume. Sunt bucuros că datorită susținerii constante și a informațiilor oferite despre DXpediție, am reușit să atrag încă 20 de donatori din YO; în prezent sunt 26 în total. Le mulțumesc pentru acest gest minunat – nu valoarea donației contează, ci mai ales gestul, susținerea directă.
De la începutul promovării DXpediției, informațiile și mesajele primite au fost transmise în timp util, iar unele dintre acestea au fost citite în mai multe ediții ale QTC-ului Național, transmis de FRR (YO3KAA) prin Marian – YO3DIU, transmis și pe ROLink.
În urma colaborării mele cu Adrian – KO8SCA, mulți radioamatori YO au reușit să realizeze mult râvnitul QSO. Ulterior, am primit numeroase mesaje de bucurie și mulțumire, semn că eforturile noastre au fost utile. Am încercat să îi „pilotez” pe colegii radioamatori, iar ca urmare a recomandărilor și sfaturilor lui Adrian – KO8SCA și ghidării mele, aceștia au reușit.
Un mic exemplu: am fost contactat de un coleg radioamator aflat la capătul răbdării, disperat, după peste două ore de trafic fără rezultat. A venit însă informația utilă – „urcă sus, peste 3000” – iar după doar câteva minute a reușit să realizeze legătura. RR73!
Pentru mine, personal, a fost foarte impresionant să aud, în urma QSO-urilor cu ei: în SSB – 59, în CW – 5NN și în FT8 – RR73; emoții și bucurii greu de descris în cuvinte, aproape că am lăcrimat.
Cum am mai precizat, am primit multe mesaje de mulțumire. Postez aici câteva:
„Întrucât am urmărit tot ceea ce se putea urmări despre Bouvet – și îi mulțumesc lui Hadrian YO2BTW – mai ales că prin yo2btw.ro si podcast-urile lui YO2BTW și Felis YO2MGI am primit povestea expediției în timp real și în întreg ansamblul, am fost motivat să caut să obțin o legătură cu acești temerari care au constituit echipa DX 3Y0K.
Cineva a întrebat pe un ton insinuant ceva în genul ,,da’ de ce doar românii sunt prezentați public?” Apăi asemenea întrebări n-au ce căuta printre radioamatori.
Și ca atare , am încercat să obțin legătură cu oricine lucra cu acel indicativ , mai puțin pirații 🙂
Recepție CW : pileup , alteori QRM sau mult prea greu pentru mine să merg in telegrafie.
SSB : îl auzeam slab spre deloc .
Mi-au rămas digitalele .
Așa că în FT8 , într-o frumoasă după amiază , în banda de 17m , am văzut că indicativul este prezent cu 4 sau 5 stream-uri, disponibil și pentru mine. A durat mai puțin de 5 minute să ,,îl fac” ( hi) .Venise mult așteptatul ,,RR 73″ , apoi am dat click pe okay-ul din fereastra de introducere în log .A fost întâia și singura dată când am lucrat Bouvet. Am și donat o sumă expediției . Au reușit să facă fericit tot mapamondul , one world , one language , one friendship – și cu asta i-am răspuns și celui cu insinuarea. 73 de Tony – YO2ABO”
„Pentru echipa din Bouvet:
Recunoștință și dragoste pentru sacrificiul și dăruirea voastră pentru noi!
73&72 de Iancu Mircea YO5IM”
„Un gând bun și să vă întoarceți cu bine acasă!
Felicitări pentru inițiativă, organizare și imensul efort depus să ajungeți în zona arctică, pe Insula Bouvet, și să activați această entitate – 3Y0K!
Aveți respectul meu.
73’s, Lari YO9CSM”
„Mulțumim membrilor expediției 3Y0K pentru efortul, curajul și pasiunea voastră!
Ați adus bucurie în shack-urile radioamatorilor din întreaga lume și ați demonstrat adevăratul spirit al DX-ului.
73 de YO6FPW // LX6LS – Lucilius”
„Felicitari pentru efortul depus in organizarea si desfasurarea uneia dintre cele mai interesante expeditii DX din ultimii ani. O placere deosebita sa schimb controale in cw si FT8 cu tara noua pentru mine. Operatori deosebiti. 73 sa va intoarceti sanatosi acasa si sa ne auzim si in alte expeditii. 73 Marcel. W1ARY”
Vă doresc tuturor multă sănătate, să vă bucurați de Primăvară, …știind că este loc sub Soare pentru fiecare!
73 de Hadrian – YO2BTW


Inca o data multumim lui Adrian – KO8SCA si lui Cezar – VE3LYC ca au facut multi radioamatori YO fericiti, mai jos aveti doua tabele TOP cu radioamatorii YO care au realizat QSO-uri cu 3Y0K:


3Y0K Bouvet QRT!!!! 14.03.2026 16:00 UTC
3Y0K este QRT.
6 persoane au rămas pe insulă pentru a demonta ultimele corturi și pentru a împacheta restul proviziilor noastre.
15 persoane s-au întors deja pe navă, împreună cu cea mai mare parte a echipamentului.
Anticipăm evacuarea completă mâine.
Mulțumim pentru tot sprijinul. Mai multe informații vor urma.

UPDATE – 13.03.2026 – 17:25 UTC
Pentru prima dată, Tim, K3LR se alătură lui Adrian, KO8SCA din Bouvet Island în direct!
Această oportunitate rară le va oferi spectatorilor o privire din interior asupra uneia dintre cele mai interesante DXpediții – Bouvet 2026 – 3Y0K din radioamatorism. Adrian va împărtăși noutăți, experiențe și informații din activitatea echipei care operează din unul dintre cele mai izolate locuri de pe Pământ.
Vizionare plăcută!
73 de Hadrian YO2BTW
UPDATE – 13.03.2026 – 15:00 UTC
3Y0K Bouvet – Important
În prezent ne concentrăm pe evacuarea tuturor persoanelor de pe insulă în acest weekend. Există o fereastră meteo prognozată pentru sâmbătă și duminică, iar dacă aceasta se confirmă vom fi QRT. Vântul este încă destul de puternic, în jur de 40 de noduri, dar se așteaptă să scadă. Dacă vremea nu va permite evacuarea completă, vom rămâne în eter încă câteva zile, deoarece următoarea fereastră posibilă ar putea fi marți (incert).
Configurația taberei a fost reorganizată în această dimineață și acum avem 4 stații radio ICOM și FLEX în funcțiune, cu amplificatoare ACOM, între 500 W și 1 kW. Acestea vor rămâne în eter cât mai mult posibil. Am demontat antena pentru topband deoarece interferează cu zona de aterizare a elicopterului. Vom fi QRV pe toate celelalte benzi pentru moment, dar ne așteptăm ca aceasta să fie ultima noapte pentru 80 m. Până astăzi toate antenele Yagi vor fi demontate, dar vom continua să lucrăm QRO.
Echipa este bine și într-un moral bun, deoarece am ajuns la 100.000 de QSO-uri. Acum prioritatea este evacuarea în siguranță, cu suficiente provizii esențiale pentru cei care vor rămâne temporar pe țărm.
Vor urma mai multe informații.”
73, Echipa 3Y0K


UPDATE – 11.03.2026 – 12:00 UTC
Bouvetøya, 10 martie 2026
Deși în zilele precedente vremea a fost bună, în prezent, la Bouvetøya avem vânt puternic de 25 m/s și ploaie, iar deplasarea în aer liber este dificilă – ne este greu chiar să mergem sau să stăm în picioare. Antena de 160 m s-a rupt astăzi, iar yagi-ul de 20 m este de asemenea avariat și nu este utilizat. Avem piese de schimb pregătite pentru antene, însă în aceste condiții de vânt puternic este considerat nesigur să ridicăm yagi-ul. Îl vom reinstala imediat ce vremea va permite.
Unul dintre corturile mai mici a fost și el avariat de vremea nefavorabilă. Pentru operare radio și pentru dormit folosim corturi mari și solide de la Arctic Lavvo din Norvegia. Acestea s-au dovedit rezistente la vânt puternic și în timpul expediției anterioare 3Y0J, iar până acum nu am avut probleme cu ele. Pagubele suferite până în prezent nu vor afecta activitatea, deoarece avem echipamente de rezervă pe care le vom instala dacă vor apărea alte avarii.
Prognoza actuală arată că vom avea această vreme până în weekend, după care sunt posibile condiții mai bune. Astăzi, dimineață, am primit ceva mâncare livrată de pe vas – nu în fiecare zi comanzi o pizza care să fie livrată cu elicopterul pe Bouvetøya! Acest lucru a fost foarte bine primit de operatori, care au mâncat MRE (rații militare) de când au ajuns sâmbătă, pe 28. În fiecare zi avem câte 3 mese MRE de la un producător norvegian. Avem și un cort social unde ne întâlnim pentru mese și discutăm nu doar despre radio, ci și despre alte lucruri.
Rutina zilnică constă în rotații de lucru de 6 ore, conform unui program, astfel încât să putem opera în diferite intervale orare și să experimentăm diverse condiții de propagare și benzi. Noaptea trecută a existat o deschidere bună pe 160 m, așa că este o prioritate să reinstalăm această antenă imediat ce vremea ne va permite.
În prezent avem 6–7 stații active, pe care le vom menține până în weekend. Este posibil să începem o demontare parțială dacă apare o fereastră de vreme favorabilă în weekend sau la începutul săptămânii viitoare. Planul este totuși să rămânem cât mai mult posibil și săptămâna viitoare, însă fereastra meteo va dicta momentul în care va trebui să ne întoarcem pe vas.
Până acum am înregistrat peste 70.000 de legături, iar tuturor celor care au fost în pile-up le mulțumim!
73, 3YØK – Team


UPDATE – 09.03.2026 – 10:00 UTC

🎉 Cu mare bucurie vă anunțăm că lista donatorilor din YO pentru aventura DX 3Y0K – Bouvet Island – 2026 – a fost reactualizată!
🌟 Adrian – KO8SCA a transmis un mesaj special de mulțumire către comunitatea de radioamatori din YO pentru sprijinul oferit acestei expediții remarcabile. Ca semn de apreciere pentru susținerea acordată, QSL-urile de confirmare a legăturilor realizate cu indicativul expediției vor fi trimise gratuit către toți donatorii din YO care se califică conform criteriilor stabilite.
📌 Atenție: aceasta este lista finală a donatorilor YO. Se califică pentru QSL gratuit acele stații YO care au făcut donația până la momentul începerii primului QSO al DXpeditiei
🤝 Comunitatea radioamatorilor YO a demonstrat încă o dată că spiritul de solidaritate și sprijin pentru marile DXpeditii internaționale este foarte puternic. Contribuțiile voastre ajută la realizarea unor proiecte tehnice și logistice extrem de complexe, cum este activarea uneia dintre cele mai rare entități DX din lume.
📡 Pentru cei care încă nu au reușit să realizeze un QSO cu 3Y0K, Adrian transmite un mesaj de încurajare: propagarea se schimbă, benzile se deschid și oportunitățile apar adesea pe neașteptate.
Nu renunțați — șansele pot apărea în orice moment pe benzile de radioamatori.
🙏 Mulțumim tuturor radioamatorilor YO care au ales să sprijine această aventură radio!
Sprijinul vostru contează și este apreciat de întreaga echipă implicată în proiect.
📋 Lista finală a donatorilor YO:
YO3IPR – Tony Jones
YO6FCD – Nelu Crusitu
YO8EU – Aionesei „NESY” Mircea
YO6BHN – Jozsef Bartok
YO7DFC – MARGULESCU (GIGI) GHEORGHE
YO2ARM – Lucian Lusca
YO6OEK – COLOMAN „Kalman” TOFALVI
YO7ZG – Ion „Nelu” Smadoiu
YO8FC – CONSTANTIN FLOREA (Costi)
YO9CSM – „LARI” – LAZAR GHEORGHE
YO2BTW – Hadrian Portase Feldmann
YO2MGI – Felicia Gabriela Portase
YO3APJ – Adrian Sinițaru
YO3GEK – Matei Conovici
YO6FPW – Lucilius Serban
YO7SR – Stefan Radu
YP6Z – Zoltan Rakosi Seiwarth
YO8WW – Gabi Paisa
YO8ST – Dan Mocanu
YO9DF – Stefan Cosciug
YO8RFJ – Cristian”Cris” Pasat
YO8BGE – Nicu – Neculai Nacu
YO7CW – MIHAI Ioan
YO3FF – DAN BURLACU
YO2GNX – MAURO „Mauro” GIACON
YO2ABO – ANTON PAVEL „TONI” DIHEL
📡 Succes tuturor în vânătoarea de DX și sperăm să ne auzim în eter cu indicativul expediției!
73 de Hadrian – YO2BTW

UPDATE – 07.03.2026 – 21:00 UTC
QO-100 este acum activ cu SSB – Mult succes acestui set unic.
10489888.0 – AUDIO

UPDATE – 07.03.2026 – 14:00 UTC
STATUS / ACTUALIZARE OPERAȚIONALĂ
Echipa se descurcă bine pe Bouvet. Suntem cu toții într-o stare foarte bună, deoarece vedem cum tabăra prinde contur, iar operațiunile radio merg acum foarte bine.
În acest moment avem toate corturile și antenele instalate. Am montat 4 antene Yagi: monobandere WIMO pentru 15 și 20 m, plus două dual-band pentru 17/12 m, iar astăzi am instalat și un monobander cu 5 elemente pentru 10 m. Pentru 160 m folosim un Spiderpole de 18 m cu top loading, iar pe 40 m o antenă full-size montată pe bețe Spiderbeam. Operăm în-band pe 40, 20, 17, 15, 12 și 10 m folosind echipamente radio ICOM și amplificatoare ACOM, susținute și de hardware de la DX Engineering.
Avem de asemenea un sistem radio FLEX Aurora de 500 W. Dispunem de 6 stații cu amplificatoare care livrează între 500 W și 1 kW sau mai mult, iar combustibilul este suficient pentru a menține putere mare pe toată durata operațiunii.
Pe Top Band (160 m) ar trebui să ne căutați, deoarece suntem QRV în fiecare noapte până la răsăritul nostru. Propagarea pe unele benzi este dificilă și acestea se închid mai devreme decât ne-am așteptat. Toate antenele Yagi au un unghi de radiație excelent către Europa/Asia și, de asemenea, către America de Nord. Tabăra noastră este amplasată în zona superioară, acolo unde inițial planificasem să instalăm tabăra dedicată NA. Nu există tabără în zona inferioară din cauza faunei sălbatice. De la ultima noastră vizită pe Bouvet, încălzirea globală a făcut ca ghețarul să se retragă, astfel încât focile și pinguinii ocupă acum o mare parte din Cape Fie, chiar și până la 300–400 de metri mai sus pe versant. Peste aproximativ zece ani, această zonă ar putea deveni inaccesibilă pentru orice expediție!
Vremea pe Bouvet este vântoasă și rece, iar menținerea în picioare a „fermei” de antene este o provocare. Deși am ajuns la configurația maximă planificată, observăm că este nevoie de tot mai multă mentenanță și de reparații.
Am avut mai multe zile cu vânt puternic, ninsoare și temperaturi destul de scăzute. Instalarea antenelor în aceste condiții a fost dificilă, dar și distractivă! Astăzi este însă o zi excepțională, fără vânt și cu cer albastru — o zi cu adevărat frumoasă pe insulă, care ne-a permis chiar să facem o mică drumeție și puțin sightseeing.
Logurile noastre vor fi încărcate o dată pe zi și le puteți verifica pe site-ul lui M0OXO. Ne așteptăm să mai operăm încă aproximativ 7–9 zile la configurația completă înainte de a începe planificarea retragerii treptate de pe insulă.
73, echipa 3YØK
UPDATE – 05.03.2026 – 17:00 UTC
ACTUALIZARE OPERAȚIONALĂ
Deși mulți au văzut o notificare despre o cheie SuperFox emisă de NCDXF, echipa a decis să nu utilizeze SuperFox FT8 și va continua să utilizeze F/H.
Iată un link despre cum să lucrați cu stațiile pe F/H
https://www.onallbands.com/using-the-ft8-dxpedition-mode…
Principalele puncte sunt să apelați peste 1.000 și să setați software-ul pe modul hound. Nu este chiar complicat, dar mulți apelează sub 1.000 și chiar pe frecvența TX 3Y0K. Nu vor primi niciodată un QSO și blochează sistemul.
3Y0K – Team
UPDATE – 04.03.2026 – 22:00 UTC
Bouvet Island March 2026 – Most Dangerous Island Operations
73 & good DX! Hadrian – YO2BTW
VIDEO – Credit: Chun
Montage – Remix – Music: Hadrian – YO2BTW
UPDATE – 04.03.2026 –
LOG Info
Echipa noastră de pe insulă a finalizat prima trimitere a jurnalului către Charles – M0OXO și ClubLog cu un total de 11.921 de QSO-uri (7.185 de indicative unice și 385 de duplicate).
În CW, au fost 2.885 de QSO-uri (24,2%), SSB 2.213 (18,56%) și FT8 6.823 de QSO-uri (57,24%).
Asia și Europa reprezintă fiecare peste 30% din contactele din jurnal până în prezent.
Puteți vizualiza jurnalul și utiliza OQRS prin intermediul acestui link:
https://www.m0oxo.com/oqrs/logsearch.php?dxcallsign=3y0k
Jurnal M0OXO
Funcția de solicitare de verificare OQRS online și verificarea indicativelor „NU ESTE ÎN JURNAL” vor fi disponibile la scurt timp după expediția DX.
Vă rugăm să nu trimiteți e-mailuri cu solicitări de verificare a jurnalului!
3Y0K – Team
UPDATE – 03.03.2026 – 14:45 UTC
3Y0K Bouvet
Începând cu 3 martie, ora 14:45 UTC.
În sfârșit, o zi frumoasă și însorită aici, pe insulă. Ambele tabere sunt în siguranță, cu 8 corturi în total. O tabără este situată la locația principală a NA.
Echipamentul este – 10 radiouri ICOM 7610 și 10 amperi în tabere – ACOM 2020, 1400 și 500.
Avem antene pentru toate benzile de frecvențe în aer, cu excepția celei de 10 m. Acum operăm 4 stații de la 500 W la 1 kW+. Două antene yagi pentru 20 m + una pentru 17/12, 1 antenă de 18 m cu încărcare verticală de 160 m, 1 antenă verticală de dimensiuni normale de 80 m.
Mâine se vor instala antenele de 10 m, iar o alta pentru 17/12.
Așteptați-vă la 160 m în fiecare noapte, atâta timp cât antena rezistă. Avem și antene de rezervă!
În această seară plănuim 160, 80, 40 și 30 de metri.
Operațiunile sunt așteptate până pe 18 sau 20 martie, în funcție de vreme.
Ne vedem la paile-up-uri,
James, coordonatorul pilotului global KB2FMH
UPDATE – 02.03.2026 – 17:15 UTC
Câteva fotografii de azi de la Chun,




Credit: Chun
The NA camp is within 50 meters of the planned location on the mountain with very strong signals coming in last night, FT8 and CW.
The team is presently building antennas for 20, 30, 40 and 160 meters in the remaining 4 +/- hours of daylight.
Tomorrow more Yagis will go up and the KW amps will be utilized
Remember, the logistical conditions here change in an instant, and the team is doing their best to push ahead for the DX community. The nasty comments will do nothing to change what is. .
QRV will be posted when ready.
James – 3Y0K – Team
UPDATE – 02.03.2026 – 15:45 UTC
Tabăra NA se află la 50 de metri de locația planificată pe munte, cu semnale foarte puternice primite aseară, FT8 și CW.
Echipa construiește în prezent antene pentru 20, 30, 40 și 160 de metri în cele 4 ore +/- de lumină naturală rămase.
Mâine vor fi instalate mai multe antene Yagi și vor fi utilizați amplificatorii KW.
Rețineți că condițiile logistice de aici se schimbă instantaneu, iar echipa face tot posibilul să promoveze comunitatea DX.
Comentariile urâte nu vor schimba nimic…
Rețeaua QRV va fi postată când va fi gata.
James- 3Y0K Team
UPDATE – 02.03.2026 – 13:50 UTC
Atenție: Alertă Pirati
În prezent, nu există operatori 3Y0K în direct.
Aceștia lucrează din greu pentru a construi pozițiile QRO în condiții meteorologice extreme.
Vă rugăm să aveți răbdare – când se vor pregăti pentru QRV, informațiile vor fi postate aici.
Începând cu – 2 martie, 01:45 UTC
UPDATE – 02.03.2026 – 12:15 UTC
Transmisiune live: Liderii echipei au decis să nu utilizeze transmisiunea live din cauza conexiunilor de internet nesigure care corupeau încărcările. Când conexiunea se defectează, jurnalele sunt blocate și pot trimite brusc date false la restaurare.
Pirați: Pirateria expedițiilor este o problemă comună, așa că abordarea „mai întâi muncește, apoi îngrijorează-te” a devenit o practică standard în orice expediție, în special în cele rare, precum cea a lui Bouvet.
Verificare QRV: Vă rugăm să înțelegeți că echipa face tot posibilul să opereze câteva stații mici, continuând în același timp să construiască tabere în condiții meteorologice extrem de dificile. Fac acest lucru pentru a oferi oportunități prin modurile digitale și CW și vor începe să utilizeze SSB cât mai curând posibil, cu antene mai mari și o putere mai mare.
Comunicarea cu piloții: Deoarece nu au fost încă implementate dispozitive Starlink și ne concentrăm pe construirea taberelor, transmiterea informațiilor depinde de un dispozitiv Iridium care, datorită naturii sale bazate pe satelit, a fost împiedicat de acoperirea densă a norilor și de ploaia constantă.
Notă: Noi, grupul de piloți de pe insulă, suntem la fel de frustrați ca și voi și nu putem inventa știri pentru a răspunde la toate întrebările voastre.
Iată cele mai recente informații:
De pe insulă, la ora 12:00 UTC, pe 2 martie:
Avem 16 persoane pe insulă care construiesc taberele. Au fost instalate cinci corturi și se adună mâncare, combustibil, radiouri, antene Yagi și amplificatoare.
Astăzi, 2 martie, și mâine, 3 martie, vor fi instalate antenele. Vă rugăm să aveți răbdare; vremea este extrem de dificilă, dar echipa lucrează împreună pentru a se asigura că vă putem oferi semnale fiabile în întreaga lume.
Ne așteptăm să avem 4 sau 5 stații instalate, QRO, până la apusul soarelui.
Negativitatea de pe rețelele de socializare și comentariile despre grup nu ajută cu nimic comunitatea DX și vom continua să-i ignorăm pe cei care doar doresc să se plângă. Mai multe informații vor fi furnizate pe măsură ce condițiile se îmbunătățesc.
Vă mulțumim, echipa 3Y0K.
James Gallo, KB2FMH
Brooklyn, New York, SUA
UPDATE – 01.03.2026 – 12:00 UTC
Noutăți de pe insulă
UPDATE:
Acum sunt activi pe 24 911 FT8. Nu este un pirat, deci puteți să îi lucrați dacă aveți posibilitatea.
Jumătate din echipă se află în acest moment pe insulă și va lucra la punerea în funcțiune a unei stații radio / antene pentru a începe emisia.
Banda și modul de lucru vor fi anunțate în curând – se așteaptă aceste informații.
Condițiile meteo sunt dificile, așa că vă rugăm să aveți răbdare. Rețineți că insula nu este deloc ospitalieră pentru prezența umană.
Rămâneți pe recepție.
3Y0K – Team
UPDATE – 01.03.2026 – 11:00 UTC

3Y0K – Bouvet Island – DXpedition
Urmărind ultimele actualizări de pe Bouvet, devine cât se poate de clar cât de complexă și solicitantă este această DXpediție. Logistica, vremea, operațiunile cu elicopterul, mediul izolat și ostil — nimic nu este simplu acolo. Fiecare pas este dificil și fiecare minut de operare este câștigat cu mult efort, cu foarte mult efort. Trebuie să respectăm acest efort al echipei.
Cât de curând o să fie anunțul oficial de începere a traficului real, cu toate amănuntele necesare.
Acum, din partea noastră, din pile-up, singura formă reală de sprijin este disciplina.
Când apari în bandă:
- Ascultă mai întâi !
- Ascultă cu atenție !
- Ascultă mai mult decât crezi că este necesar !
- Ascultă, Ascultă, Ascultă !
Respectă întocmai indicațiile operatorului. Lucrează corect în split. Nu transmite pe frecvența lor de emisie. Nu face acorduri pe frecvență. Nu chema aiurea!
Răbdarea și precizia te vor duce în log — haosul nu.
Fie că ești un DX-er experimentat sau la început de drum, regula rămâne aceeași: ascultă înainte să emiți.
Cu cât suntem mai disciplinați, indiferent de bandă sau mod de lucru, cu atât le facem misiunea mai ușoară băieților noștri. Într-un loc precum Bouvet, fiecare QSO înseamnă efort, risc și organizare la limită.
Hai să le facem viața mai ușoară din partea noastră — nu mai dificilă.
Vă mulțumesc !
73 de Adrian YO2BTW
UPDATE – 28.02.2026 – 22:30 UTC
După-amiază, odată cu îmbunătățirea condițiilor meteo, am început transportul de provizii și personal către țărm. Primul zbor de test a decolat la ora 17:02. Ulterior, am efectuat încă două rotații cu pasageri și trei curse suplimentare pentru transportul de materiale, până la ora 19:05.
Mâine vom continua transferul restului de provizii și al personalului către insulă, cu speranța că vremea va rămâne favorabilă.
Credit: Chun
UPDATE – 27.02.2026 – 18:30 UTC

Prognoza meteo pentru următoarele ~72 de ore pe Insula Bouvet (Antarctica, teritoriu regatului Norvegiei)
Iată o sinteză realistă pe 72h pentru Insula Bouvet, cu accent pe furtuni, vânt (mediu + rafale) și o evaluare practică pentru operarea elicopterului de pe nava ARGUS (DXpediția 3Y0K):
🌪️ Situația generală (foarte important)
- Zona este sub influența unui regim de furtună subantarctică permanentă
- Vânturi dominante: 30–60 km/h constant, cu rafale 60–75 km/h
- Cer: mai mult overcast + precipitații mixte (ninsoare, lapoviță, ploaie)
- Fără furtuni convective clasice (nu tropicale), dar condiții severe de tip “oceanic storm”
👉 Rafalele ajung frecvent la ~44 mph (~70 km/h)
👉 Interval tipic vânt: 33–38 mph (53–61 km/h) cu rafale până la ~75 km/h
📅 SINTEZĂ PE ZILE (72h)
🟥 Ziua 1 (Vineri) 27 februarie 2026
🌡️ Temp: ~0…+1°C (feels like -7°C)
🌧️ Precipitații:
- Fulguieli / wintry showers (slabe → moderate)
💨 Vânt:
- Mediu: 50–55 km/h
- Rafale: 65–70 km/h
🌪️ Furtună:
- Moderată (marine gale-like)
🚁 Elicopter: ❌ NU recomandat
- Rafale + turbulență + vânt lateral
- Confirmat indirect: nava a deviat cursul pentru a proteja elicopterul
🟧 Ziua 2 (Sâmbătă) 28 februarie 2026
🌡️ Temp: ~0…+1°C
🌧️ Precipitații:
- Foarte reduse (ferestre fără precipitații)
💨 Vânt:
- Mediu: 25–45 km/h (în scădere pe parcursul zilei)
- Rafale: 50–65 km/h dimineața → 40 km/h seara
🌪️ Furtună:
- Slăbește temporar
🚁 Elicopter: ⚠️ POSIBIL (fereastră limitată)
- Cel mai bun interval din 72h
- Doar dacă:
- rafale < ~50 km/h
- vizibilitate OK
- Fereastră probabilă: după-amiază / seară
🟨 Ziua 3 (Duminică) 1 martie 2026
🌡️ Temp: ~0…+3°C
🌧️ Precipitații:
- Ploaie continuă / lapoviță (probabilitate 60–95%)
💨 Vânt:
- Mediu: 40–55 km/h
- Rafale: 60–70 km/h
🌪️ Furtună:
- Reintensificare (front activ)
🚁 Elicopter: ❌ NU
- Ploaie + rafale + vizibilitate scăzută
🚁 Evaluare operațională elicopter (foarte important pentru DXpedition)
Praguri tipice (operațiuni maritime):
- ✔️ Ideal: < 30–35 km/h
- ⚠️ Limită: ~45–50 km/h
- ❌ Periculos: > 55–60 km/h rafale
🧭 CONCLUZIE CLARĂ (pentru 3Y0K)
- Vineri: imposibil
- Sâmbătă: 🟢 singura șansă reală (fereastră scurtă)
- Duminică: din nou imposibil
👉 Exact genul de situație tipică Bouvet:
- zile întregi blocate
- apoi 1 fereastră scurtă de operare
🔎 Insight important (practic, din experiență DX)
- Chiar dacă vântul scade:
- valurile oceanului rămân mari
- turbulența la coastă e brutală
- De aceea multe DXpeditions:
- așteaptă ore sau zile pentru 1–2 rotații de elicopter
73 de Adrian – YO2BTW
UPDATE – 27.02.2026
Mulțumim Adrian – YO8RXT pentru implicarea în acest minunat proiect, Bouvet 2026 – 3Y0K
Track APRS – aprs.ro

UPDATE – 27.02.2026
3Y0K Bouvet
Am ajuns la Bouvet în această dimineață, dar vremea și starea mării nu sunt încă favorabile pentru a începe debarcarea astăzi. În timpul întâlnirii noastre zilnice de astăzi cu căpitanul, piloții și echipajul expediției, am discutat despre prognoza meteo. În ultimele zile, am stat într-o zonă cu vreme nefavorabilă și valuri de până la 8-10 metri, motiv pentru care am încetinit viteza. Nava se descurcă foarte bine cu marea și suntem cu toții mulțumiți de acest lucru. Acum analizăm o fereastră meteo pentru sâmbătă și duminică și, atâta timp cât condițiile nu se schimbă, este probabil să facem un efort să debarcăm în acest weekend. Piloții și echipajul sunt pregătiți și încrezători în mașinărie și vom începe acum pregătirile finale.
În acest moment nu putem spune când vom fi ON AIR. Prioritatea principală este să ne concentrăm pe următoarele ferestre meteo, să aducem echipamentul și oamenii pe insulă și să securizăm tabăra cu corturi și provizii – înainte de a începe instalarea radio/antenei. Pilotul nostru James KB2FMH vă va informa când suntem QRV.
73, 3YØK Team
UPDATE – 27.02.2026
Nu există multe aisberguri în jurul Insulei Bouvet în comparație cu apele mai adânci ale Antarcticii, așa că am avut norocul să observăm unul în această dimineață.
Noaptea trecută ne aflam la 280 km nord de insulă. Din cauza vântului și a valurilor, ne îndreptăm spre est și plănuim să ne apropiem de acolo. Conform prognozei meteo, am putea întâlni valuri de până la 7 metri în această seară. În mijlocul „Furioșilor Cincizeci”, viața la bord nu pare mai rea decât în prima zi.
La ora 00:00, pe 27 februarie 2026, nava noastră se află la 70 km est de Insula Bouvet, la 54°06′S, 4°23′E, îndreptându-ne încet cu mai puțin de 5 noduri spre destinația noastră. Dacă totul merge bine, ar trebui să putem vedea Insula Bouvet de pe navă mâine dimineață devreme.
Căteva cuvinte de la Chung, care se află la bordul navei ARGUS
UPDATE – 26.02.2026
Bouvet 3Y0K
Cu numărătoarea inversă până la Bouvet 3Y0K atingând cea mai interesantă fază, benzile HF sunt pe cale să prindă viață cu una dintre cele mai așteptate expediții DX din memoria recentă. Îndepărtata, neiertătoarea și legendara Insulă Bouvet necesită pregătire, răbdare și o notă de perspicacitate strategică. Aici planificările inteligente ale propagării fac toată diferența.
Pentru a vă ajuta să profitați de fiecare oportunitate, vă așteaptă un site dedicat propagării 3Y0K la voacap.com/dx/3y0k. Acesta este centrul dvs. personal de comandă: configurați-vă antenele, reglați fin parametrii pentru stația dvs. și rulați predicții VOACAP și ITURHFProp pentru a descoperi cele mai promițătoare deschideri de la QTH-ul dvs. În acest fel, transformați presupunerile în încredere.
Nu treceți cu vederea magia liniei gri. Traseele de răsărit și apus pot debloca deschideri remarcabile în benzile joase, adesea atunci când vă așteptați mai puțin. Și nu uitați: Bouvet îi recompensează pe cei care gândesc dincolo de evident. Uneori, propagarea pe distanțe lungi poate genera semnale surprinzător de puternice, transformând oportunitățile marginale în QSO-uri de neuitat.
Acum este momentul să vă pregătiți și să experimentați. Când 3Y0K va fi lansat, veți fi gata să ascultați, să comunicați și să înregistrați UNUL NOU!
DXing plăcut!, Jari OH6BG
UPDATE – 25.02.2026
Nava se află în prezent într-o zonă cu vreme nefavorabilă, iar ora estimată de sosire este vineri dimineața, ora locală, ora 6:00. Am redus semnificativ viteza și nu este nevoie să ne grăbim, deoarece nu pierdem nicio fereastră meteorologică în acest moment. Continuăm pregătirile și vom fi gata imediat ce vremea va permite.
73, Echipa 3YØK
UPDATE – 24.02.2026
🎉 Cu mare bucurie vă anunțăm că lista donatorilor din YO pentru aventura DX Bouvet 2026 a fost reactualizată!
🌟 Adrian – KO8SCA a precizat că trimiterea QSL-urilor de confirmare a legăturii către donatorii din YO se va face gratuit.
📌 Atenție: lista va fi considerată valabilă până la începerea primului QSO al DX-pediției.
Mulțumim tuturor susținătorilor care fac posibilă această expediție extraordinară! 🙌
73 de Adrian – YO2BTW
YO3IPR – Tony Jones
YO6FCD – Nelu Crusitu
YO8EU – Aionesei „NESY” Mircea
YO6BHN – Jozsef Bartok
YO7DFC – MARGULESCU (GIGI) GHEORGHE
YO2ARM – Lucian Lusca
YO6OEK – COLOMAN „Kalman” TOFALVI
YO7ZG – Ion „Nelu” Smadoiu
YO8FC – CONSTANTIN FLOREA (Costi)
YO9CSM – „LARI” – LAZAR GHEORGHE
YO2BTW – Hadrian Portase Feldmann
YO2MGI – Felicia Gabriela Portase
YO3APJ – Adrian Sinițaru
YO3GEK – Matei Conovici
YO6FPW – Lucilius Serban
YO7SR – Stefan Radu
YP6Z – Zoltan Rakosi Seiwarth
YO8WW – Gabi Paisa
YO8ST – Dan Mocanu
YO9DF – Stefan Cosciug
UPDATE – 23.02.2026
Echipa se pregătește pentru sosirea la Bouvet, care, în funcție de mai mulți factori, va fi fie miercuri seara, fie joi dimineața.
Totul merge bine la bord; vasul se manevrează foarte bine pe ocean și nu are probleme să navigheze cu peste 14 noduri. Vremea a fost fantastică în ultimele două zile, dar ne așteptăm ca marea să se înrăutățească ușor mâine.
Echipa este într-o stare bună; doar câteva persoane au rău de mare, iar pregătirile noastre sunt în desfășurare. Am rafinat abordarea logistică, am stabilit un plan de zbor cu întreaga echipă la țărm și ne-am întâlnit cu piloții, barca și echipajul expediției. Suntem cu toții foarte uniți ca echipă și suntem împreună în această misiune. Evaluăm diverse scenarii posibile și analizăm și atenuăm ceea ce considerăm a fi riscuri evidente. Suntem încrezători că pregătirile pe care le facem, bazate pe experiența noastră, ne vor aduce cu un pas mai aproape de aterizare și ne vom adapta după cum este necesar. Fiind o aeronavă robustă și de înaltă performanță, piloții au încredere deplină în această mașină și afirmă că este alegerea ideală pentru această operațiune.
Publicăm următorul plan de bandă, unde echipa noastră se va concentra în principal pe modul uman, deși este planificat și modul digital.
Vom publica mai multe informații pe măsură ce considerăm necesar; următoarea actualizare este așteptată odată ce vom fi pe teren pe insulă.
73, Echipa 3YØK

Note:
1 – „Free” înseamnă că operatorul selectează QRG (frecvența de lucru).
2 – „N/A” înseamnă că nu este prevăzută nicio transmisie.
3 – Moduri de operare: CW, SSB, FT8.
Nu se va utiliza FT4.
Este posibil ca RTTY să fie oferit în fazele finale ale expediției DX.
(2) Banda de 60 m ar putea fi activată în fazele finale ale expediției DX.
Pentru modul FT8, utilizați doar frecvențele specificate și modul F/H.
NU este permisă transmiterea în cei mai de jos 10 kHz ai spectrului pe benzile regulate, pentru a permite traficul DX obișnuit.
NU TX în cei mai de jos 5 kHz ai benzii WARC, pentru a permite traficul DX obișnuit.
CW: split maxim 20 kHz (operatorii aleg QRG).
SSB: split maxim 30 kHz (operatorii aleg QRG).
Logurile vor fi încărcate la M0OXO cel târziu o dată pe zi / la două zile.
2 – NO TX SECTION
To protect other DXers, we will not transmit in these portions of the bands.

3 – Strategia DQRM
Această strategie poate fi implementată doar dacă DQRM-ul este foarte puternic și reduce semnificativ rata noastră de QSO-uri.
Gestionarea normală a pileup-ului CW/SSB constă în ascultarea la +1 kHz în CW și +5 kHz în SSB.
Strategia DQRM constă în operarea în simplex pe toate benzile, într-o lățime de bandă de 20 kHz pentru CW și 30 kHz pentru SSB.
Vom lucra în simplex sau în „mod concurs” în cadrul ferestrei de 20 kHz în CW. De exemplu, operăm SIMPLEX între 14010 și 14030 kHz.
În modul DQRM, facem S&P (search and pounce) în interiorul unei ferestre specifice, ca în orice concurs.
Toate stațiile apelează în SIMPLEX. 3YØK acordă pe întreaga fereastră simplex și lucrează cu stațiile în SIMPLEX.

UPDATE – 22.02.2026
Aceasta este echipa de operatori aflată la bordul navei ARGUS, în deplasare către Insula Bouvet, pentru DXpediția 3Y0K.
Conform estimării căpitanului, sosirea este preconizată pentru data de 26 februarie 2026.

UPDATE – 21.02.2026 – 09:00 UTC
📡 Mesaj din partea lui Adrian – KO8SCA, co-leader DXpediția Bouvet 2026 (3Y0K)
Dragi prieteni radioamatori,
În numele echipei DXpediției Bouvet Island 2026 – 3Y0K, doresc să vă transmit sincere mulțumiri tuturor celor care ați ales să susțineți acest proiect prin donațiile voastre.
Lista radioamatorilor YO donatori:
YO3IPR – Tony Jones
YO6BHN – Jozsef Bartok
YO2ARM – Lucian Lusca
YO2BTW – Hadrian Portase Feldmann
YO2MGI – Felicia Gabriela Portase
YO3APJ – Adrian Sinițaru
YO3GEK – Matei Conovici
YO6FPW – Lucilius Serban
YO7SR – Stefan Radu
YP6Z – Zoltan Rakosi Seiwarth
YO8WW – Gabi Paisa
YO8ST – Dan Mocanu
YO9DF – Stefan Cosciug
Fiecare contribuție chiar și minoră, contează în primul rând ca gest de susținere a proiectului nostru la care am muncit aproape 3 ani.
Indiferent de valoarea donată, știm că fiecare donator ni s-a alăturat în primul rând cu gândurile sale bune, cu dorința sinceră de a vedea DXpediția 3Y0K – Bouvet 2026, ca pe o reală reușită.
Apreciez profund gesturile concrete și implicarea reală – pentru că întotdeauna faptele vorbesc cel mai puternic.
📬 Ca semn de recunoștință personală, toți cei care au făcut o donație din YO, vor primi din partea mea un QSL gratuit de confirmare a legăturii, chiar și pentru o contribuție simbolică de doar 1 USD.
📡 De asemenea, doresc să subliniez că informațiile despre DXpediția 3Y0K Bouvet 2026 sunt publicate prin următoarele canale:
- site-ul oficial al expediției https://3y0k.com/#news
- pagina oficială de Facebook https://www.facebook.com/groups/1787070508410564
- blogul lui Adrian YO2BTW – www.yo2btw.ro
Mențin legătura permanent prin metodele clasice de comunicație, iar acolo unde acestea nu sunt posibile, folosesc comunicația via satelit. În acest sens, primele teste realizate de la New York cu Adrian – YO2BTW au fost un succes.
Orice alte informații apărute în afara canalelor precizate mai sus, nu reprezintă modul oficial de informare și ca atare, pot fi doar mesaje potențial speculative.
Vă mulțumesc încă o dată pentru susținere și vă doresc mult succes în pile-up, unde aștept să ne întâlnim.
73, Adrian – KO8SCA Co-leader DXpediția Bouvet 2026 (3Y0K)
UPDATE – 21.02.2026 – 01:00 UTC
Incepe marea DXpediție – Bouvet 2026
ARGUS a fost verificat, alimentat cu carburant, echipamentele au fost încărcate și suntem în drum spre Bouvet. În cursul zilei de azi, am să fac unele anunțuri importante.
https://www.marinetraffic.com/en/ais/details/ships/shipid:156518
73 de Adrian KO8SCA – co- leader
📍 Cape Town — 21 februarie 2026
Echipa 3Y0K a plecat în această dimineață din Cape Town la bordul navei Argus, înregistrată în Danemarca și operată de Icetugs, începând traversarea de 1.500 de mile nautice către Bouvet Island.
Nava Argus a finalizat lucrările programate de mentenanță și inspecție înainte de sosirea în Cape Town, asigurând astfel pregătirea completă pentru voiaj. La începutul acestei săptămâni, elicopterul expediției a fost încărcat, inspectat și securizat pe punte. Atât nava, cât și aeronava au trecut cu succes toate inspecțiile necesare.
Apreciem angajamentul puternic demonstrat de piloți, mecanic, ghizii expediției și echipajul navei, pe măsură ce mergem mai departe împreună, ca o singură echipă, pentru a face din această expediție un succes.
Căpitanul și echipajul își desfășoară activitatea excelent, iar echipa se bucură de mese bune pregătite de bucătarul navei.
În ciuda condițiilor de mare agitată întâlnite în prima zi pe mare, pregătirile continuă la bord, iar sosirea la Bouvet este estimată pentru data de 26 februarie, în jurul orei 08:00 (ora locală).
Informații suplimentare privind planurile de bandă și strategia DQRM vor fi comunicate pe măsură ce ne apropiem de insulă.
Adresăm mulțumiri sincere tuturor celor care contribuie pentru sprijinul acordat!
Echipa 3Y0K
UPDATE – 19.02.2026
Anunț privind retragerea din expediția 3Y0K DX din cauza malariei
Cu regret, trebuie să anunț că îmi anulez participarea la expediția 3Y0K DX planificată de mult timp pe insula Bouvet.
În timpul șederii mele în Cape Town, malaria latentă (Plasmodium ovale) s-a activat — o infecție pe care am contractat-o în noiembrie 2025, în timpul expediției mele anterioare în Sierra Leone (9L8MD), în ciuda profilaxiei antimalarice stricte.
Chiar și examinarea medicală foarte completă prin care am trecut înainte de plecare nu a putut detecta P. ovale latent în ficat până în momentul activării, care a fost însoțită de febră mare, frisoane severe și hemoliză (distrugerea globulelor roșii din sânge).
După tratamentul de urgență în unitatea de terapie intensivă din Cape Town, am fost repatriat cu avionul la Viena și apoi transportat cu ambulanța la Spitalul Universitar din Olomouc. Tratamentul va continua încă câteva săptămâni, iar călătoria mea către Bouvet se încheie aici.
Vă mulțumesc pentru sprijin și îi doresc întregii echipe 3Y0K vreme bună și cât mai multe QSO-uri.
73 și mult noroc,
Vlad OK2WX
UPDATE – 15.02.2026 – time: 20 UTC
Salutare tuturor,
Sunt Adrian – KO8SCA – co-leader. La ora 20:00 UTC mă îndrept către aeroport (New York), cu destinația Cape Town, unde Cezar – VE3LYC a ajuns deja împreună cu alți membri ai echipei DXpediției Bouvet 2026 – 3Y0K.
Suntem plini de entuziasm, optimism și un mare spirit de echipă pe măsură ce începem această aventură.
Vă dorim succes în DX — și sperăm cu adevărat să lucrăm cât mai mulți dintre voi pe frecvență!
După 18 februarie 2026, voi trimite un mesaj important celor din YO care au făcut donații pentru DXpediția noastră.
73 și ne auzim în pileup-uri!
Adrian – KO8SCA – co-leader
UPDATE – 06.02.2026
PIRATE ALERT!
Există rapoarte că 3Y0K ar fi fost observat pe unele web cluster-e în modul FT8 – acestea sunt false. Dacă lucrați acele contacte, vă pierdeți doar timpul.
Așa cum s-a menționat anterior, data plecării a fost amânată cu aproximativ două săptămâni. Când echipa va fi pe insulă va exista un anunț oficial, la fel când vor fi QRV, iar primele spot-uri vor fi făcute de pilot sau de un lider al echipei (dacă internetul funcționează) cu indicativ verificabil.
Vă rugăm să nu lucrați aceste spot-uri și să nu le re-spot-uiți – acest lucru nu va face decât să frustreze mai mulți oameni atunci când vor afla că au fost păcăliți.
Mulțumesc,
James, KB2FMH
UPDATE – 02.02.2026
Argus a părăsit Las Palmas chiar acum, în urmă cu câteva minute!!!
ACTUALIZARE – MV ARGUS (IMO 7104752)
Argus a plecat din Las Palmas în urmă cu doar câteva minute și se află acum în drum spre Cape Town, Africa de Sud.
Vom oferi mai multe actualizări pe măsură ce călătoria progresează.

UPDATE – 29.01.2026
PROVOCĂRILE SUNT NORMALE… ȘI ESENȚIALE
PRIVIND CU ÎNCREDERE ȘI BUNĂVOINȚĂ DXpediția 3Y0K CĂTRE Bouvet Island
Cum putem ști cât de puternici suntem cu adevărat dacă nu suntem niciodată testați de provocări reale? Aceasta este o întrebare la care fiecare dintre noi răspunde de multe ori pe parcursul vieții.
Ca indivizi, ne confruntăm cu provocări. Ca echipă, la fel.
Doar prin provocări putem înțelege dacă suntem pregătiți să trecem la nivelul următor. Atunci când ne confruntăm cu provocări colective, cel mai important este să rămânem fideli celor care ne-au adus împreună ca echipă.
DXpediția către Bouvet Island este unul dintre cele mai mari teste pentru toți cei implicați. De aceea, continuăm să alimentăm spiritul echipei noastre cu valorile care ne unesc — și care ne conduc către succes.
Spiritul uman este, și trebuie să rămână, un motor puternic în orice mare inițiativă. Când este întărit constant de membrii echipei, sponsori, susținători, prieteni și familii, acest motor devine mai puternic în fiecare zi.
Aceasta este ceea ce definește echipa noastră: un spirit puternic, coerent, transparent și determinat — menit să ne ducă în lumea undelor radio incredibile, într-un loc de pe Pământ pe care pașii oamenilor l-au atins foarte rar.
Vom fi pe Bouvet Island, așa cum am convenit și așa cum merită comunitatea globală de radioamatori.
3Y0K este un vis pregătit să devină realitate — pentru toți noi.
Adrian KO8SCA
Co-Leader, DXpediția Bouvet Island 2026
UPDATE – 26.01.2026
Din cauza unor circumstanțe neprevăzute, DXpediția 3Y0K către Bouvet Island va fi amânată cu aproximativ două săptămâni. Nava noastră necesită lucrări suplimentare de mentenanță pentru a ne asigura că este complet pregătită pentru călătoria solicitantă către una dintre cele mai izolate și dificile locații de pe Pământ.
Deși această întârziere este dezamăgitoare, siguranța echipei noastre rămâne prioritatea noastră principală. Această modificare nu afectează strategia generală a DXpediției, care a fost planificată cu atenție în ultimii trei ani.
Vom continua să vă ținem la curent pe măsură ce programul va fi actualizat.
73,
Conducerea 3YØK
UPDATE – 25.01.2026
Din cauza unor circumstanțe neprevăzute, DXpediția 3Y0K către Bouvet Island va fi amânată cu aproximativ două săptămâni. Nava noastră necesită lucrări suplimentare de mentenanță pentru a ne asigura că este pe deplin pregătită pentru călătoria solicitantă către una dintre cele mai izolate și dificile locații de pe Pământ.
Deși această întârziere este dezamăgitoare, siguranța echipei noastre rămâne prioritatea principală. Această ajustare nu schimbă strategia generală a DXpediției, care a fost planificată cu atenție în ultimii trei ani.
Vom continua să vă ținem la curent pe măsură ce programul nostru va fi actualizat.
73,
Conducerea 3YØK
UPDATE – 22.01.2026
Pregătirile sunt complete. Ne pregătim de plecare. Peste o săptămână vom fi cu toții în Cape Town.
Adrian – KO8SCA
UPDATE – 23.12.2025
Până pe 27 sunt foarte ocupat, de fapt sunt foarte ocupat până la Crăciun. Nu o să-ți vină să crezi, dar ceea ce îmi ocupă cea mai mare parte din timp este… Bouvet.
73 de Cezar VE3LYC







